Am început pe blog o serie care se intitulează "Lucruri simple". Până acum am tratat ca şi subiecte Testul psihologic, Managementul schimbării, Timpul şi stresul.
Prin postarea de faţă, pe care tot la această categorie o încadrez, voi vorbi despre FERICIRE. Şi am să pornesc în demersul meu de la citatul care guvernează acest blog: "Nu tot ceea ce poate fi măsurat contează, şi nu tot ceea ce contează poate fi măsurat." - Albert Einstein
Cred că în această zicere se concentrează esenţa fericirii.
Pentru mine fericirea reprezintă echilibrul. Asemenea unui acrobat aflat la mare înălţime pe o sârmă, pentru care echilibrul este totul pentru a-i reuşi repezentaţia, la fel şi fericirea este totul pentru un spectacol reuşit reprezentat de viaţa în sine.
Îmi pun o întrebare: Oare ne naştem fericiţi? Ţipătul pe care orice om nou, viu, îl scoate odată ce ia contact cu lumea noastră ne poate face să credem că nu, nu ne naştem fericiţi, ci dimpotrivă, chinuiţi, trişti şi neajutoraţi. Nici imaginea apariţiei pe această lume nu e una care să ajute la definirea conceptului de fericire.
Şi totuşi, cred că ne naştem fericiţi şi naştem fericire şi în cei care ne-au aşteptat pe această lume. Sentimentul pe care o mamă îl simte când îşi primeşte la piept copilul, imediat după ce acesta s-a născut, reprezintă, cred, imaginea fericirii în stare pură. În sine omul este născut pentru a da naştere: la idei, la acţiuni, dar mai presus de orice, la alţi oameni (şi aici nu mă refer numai la actul concepţiei omului ca fiinţă). Aici se găseşte echilibrul suprem. Fericirea în stare pură.
Ne naştem fericiţi pentru că răspândim fericirea de la primul nostru ţipăt. Ne naştem fericiţi pentru că simţim mirosul dulce transpirat al mamei. Ne naştem fericiţi pentru că fiecare celulă din corpul nostru e desăvârşită.
Şi atunci, dacă ne naştem fericiţi, ce ne opreşte să nu rămânem aşa până în momentul în care încetăm să mai fim, ca persoană?
Răspunsurile sunt variate, şi se pot citi în fiecare rid care brăzdează faţa, fiecare păr alb pentru care îţi chinui somnul, fiecare frunte încruntată pe care o vezi pe stradă. "Nu am bani!", "Nu am destul timp!", "Nu am prieteni!", Nu am recunoaştere!"... Nu am...nu am ...nu am... acestea sunt răspunsuri pe care le primeşti când întrebi pe cineva de ce nu este fericit. Însă fericirea nu se conjugă folosind verbul "a avea" ci mai degrabă folosind verbul "a simţi". Cu alte cuvinte, "nu tot ceea ce contează poate fi măsurat" ...în bani, în timp, în prieteni, în recunoaştere, etc.
Maslow a vorbit la un moment dat despre o piramidă, cea a nevoilor. Plasează la bază nevoile primare şi la vârf nevoia de auto-realizare. Oare de la ce nivel în sus te simţi cu adevărat fericit? La ce nivel îţi găseşti echilibrul? Poate ar trebui să se realizeze şi o piramidă a fericirii, dacă putem vorbi de aşa ceva.
Atâta timp cât fericirea este un element atât de subiectiv, las răspunsul la ultimele două întrebări ca şi temă de gândire. Până la urmă, în materie de fericire, fiecare om e filosof .
Şi poate cei mai mari filosofi sunt copiii. "Experimentul Zaica" a scos la lumină o serie de răspunsuri ale copiilor la nişte întrebări foarte interesante. Una dintre ele suna astfel: Ce este bucuria? Un copil de 7 ani a dat următorul răspuns: "Bucurie e cand un om sade la coada si ii spune un om ca nu e nimic si el vede ca este ceva inauntru". Întrebările au fost puse pe vremea comunismului, de aici şi răspunsurile de acest gen, însă dacă extindem termenul de "coadă" şi de "înauntru", la "viaţa" şi la "esenţa fiinţei umane" vă veţi da seama de semnificaţia răspunsului.
Şi o bibliografie selectivă pentru această temă: http://curteaveche.wordpress.com/2010/04/27/un-eseu-despre-fericire-pentru-un-raft-cu-cele-mai-fericite-sfaturi/
THINK BIG!
Spor la analizat!
Nu sunt de acord cu ce spui. Nu ne nastem fericiti. Cand ne nastem habar nu avem ce inseamna fericirea si cum se simte ea. Fericirea se invata mai tarziu, cand esti suficient de matur sa constientizezi ca fericirea este un simplu act de vointa. Cat de simplu? Depinde de fiecare in parte. Un act de vointa deci, vrem sau nu vrem sa fim fericiti, ne cautam/gasim motive/stari de fericire sau nefericire. Nu ne nastem cu o stare si ramanem cu ea. Mi se pare aproape imposibil avand in vedere ca evoluam si ne schimbam secunda dupa secunda. Asadar, starea ta va depinde in mare masura de fapt de ceea ce iti doresti si de felul in care actionezi.
RăspundețiȘtergere