vineri, 26 februarie 2010

Buna dimineata pe ritmuri de muzică

Începând de astăzi am să fac o pauză de scris, mai lungă, dar am să continui cu postările pe blog. M-am gândit la un serial cu titlul "100 de melodii de ascultat într-o viaţă", prin care am să vă împărtăşesc preferinţele muzicale, adică topul meu 100.

Aşadar, începem. Enjoy!

Louis Armstrong



Metallica



... şi una mai săltăreaţă

AC DC



THINK BIG!

Spor la analizat!

marți, 23 februarie 2010

Copiii noştri ne vor acuza

Acesta este titlul articolului descoperit astăzi aici. Demersul celor de la hotnews, intitulat Think outside the box poate fi tradus şi în termenii de THINK BIG!. Pe site-ul indicat găsiţi mai multe subiecte dezbătute, legat de cum să gândeşti altfel şi să laşi la o parte prejudecăţile.

Postarea de astăzi este un semnal de alarmă şi acest semnal de alarmă este tras prin următorul trailer:



Filmul are o durată de 112 minute şi se pare că încă nu a apărut în România. Însă trailer-ul este foarte sugestiv. Trist...dar cât se poate de adevărat.

THINK BIG!

Spor la analizat.

vineri, 19 februarie 2010

Numai ochi şi urechi

Fiind vineri, mi-a revenit inspiraţia de moment. Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi o experienţă vizuală şi un auditivă. Am dat de curând de un site în care sunt afişate fotografii diverse. Site-ul îl găsiţi aici.
Mi-am permis să extrag câteva instantanee afişate pe acest site, care mi-au plăcut foarte mult şi care trezesc în mine tot felul de sentimente. Savuraţi!









Şi spre audiţie, o melodie lentă, apăsată care prezintă un loc total diferit faţă de locurile prezentate în imaginile de mai sus.



Weekend plăcut!

THINK BIG!

Spor la analizat.

luni, 15 februarie 2010

Vorbe de duh

"Iarna nu-i ca vara".

"Cercetarea de bază este ceea ce fac atunci când nu ştiu ce fac".

"Un psihiatru este persoana care îţi pune o serie de întrebări foarte scumpe, pe care nevasta ţi le pune pe gratis".

"Nu ştiu cu ce fel de arme se va lupta în Cel de-al treilea război mondial, dar în Cel de-al patrulea război mondial se va lupta cu pietre şi beţe".

Aceste vorbe de duh şi multe altele le puteţi citi la secţiunea "Din înţelepciunea lumii" din partea dreptă a paginii acestui blog. Asta dacă aveţi răbdare.

Pornind de la astfel de citate şi având în minte postarea cu experimentul Zaica de acum câteva zile, vă provoc la un joc. Răspunsurile vi le puteţi păstra pentru voi sau le puteţi împărtăşi cu ceilalţi prin intermediu comentariilor de la această postare.

Se acceptă şi vorbe de duh originale, care nu au legătură cu întrebările, dar pe care le consideraţi tot ceea ce mintea voastră a scos mai interesant.

Întrebarea 1: De ce pământul este rotund?

Întrebarea 2: Unde se duc cuvintele după ce sunt rostite?

Întrebarea 3: De ce se foloseşte limba de lemn?

Întrebarea 4: Ce este capitalismul?

Întrebarea 5: De ce iubim?


THINK BIG!

Spor la analizat.

vineri, 12 februarie 2010

Să lăsăm muzica să vorbească

De câteva zile, prin bunăvoinţa unui prieten care mi-a împrumutat CD-urile am început să mă reuit la câte un episod dintr-un serial care mi-a rămas în suflet şi care cred că ne-a marcat multora dintre noi "tinereţea". În engleză e "Friends" în română "Prietenii tăi". A început în 1994 şi s-a terminat 10 ani mai târziu.

Astăzi am să las muzica să vorbească despre acest serial şi sper să vă aducă un zâmbet pe buze rememorarea unora dintre momentele cele mai comice din cadrul show-ului.

Pentru finii cunoscători, de la cei care ştiu aproape pe din afară replicile, până la cei care s-au identificat rând pe rând cu câte un personaj din serial, enjoy! Pentru ceilalţi, îl recomand din toată inima:






THINK BIG!

Spor la analizat!

joi, 11 februarie 2010

Al treilea război mondial a început ...

Up-date: Acum am dat de un articol scris în 2008 şi care prezintă cam aceleaşi lucruri scrise mai jos, cu alte cuvinte. Aici puteţi citi articolul:Al treilea război mondial.

...imediat după ce s-a terminat cel de-al doilea. Însă armele folosite nu sunt tancuri, bombardiere, mitraliere şi grenade. Arma principală este materia cenuşie. Şi ea lasă în urma ei mai multe victime decât orice armă convenţională poate lăsa.

Eu nu sunt adeptul teoriilor conspiraţiei cu toate că sincer mă fascinează după principiul "nu iese fum fără foc", dar pe ansamblu le privesc ca o forma mai evoluată a fascinaţiei pe care oamenii primitivi o aveau despre fulgere sau alte fenomene naturale. Cu toate acestea, anumite lucruri sau acţiuni, care par mai apropiate de aceste teorii, tind să cred că există şi ne marchează viaţa de zi cu zi.

Ieri mi-a atras atenţia următorul articol: Anschluss-ul modern se numeste bailout

Astăzi m-am apucat de citit continuarea romanului "Confesiunile unui asasin economic" scris de John Perkins, respectiv "Istoria secretă a imperiului american".

Se spun lucruri şi se relatează fapte care depăsesc imaginaţia, dar pe de altă parte şi Hitler a fost crezut şi susţinut când poza în reformatorul Germaniei aşa cum multe state ale lumii inclusiv ţara noastră cred şi susţin cauza americană în lume, cea a eliberării de sub tiranie a unor state şi a înlăturării ameninţărilor pe care aceste state le proliferează asupra lumii civilizate şi a occidentului ultradezvoltat.

Se pare că cel de-al treilea război mondial nu se face sub ameninţarea armelor, nici măcar a celor nucleare, ci sub ameninţarea intereselor, iar el se petrece chiar sub ochii noştri, însă dat fiind faptul că nu ne afectează încă pe NOI, refuzăm să îl vedem.

THINK BIG!

Spor la analizat!

miercuri, 10 februarie 2010

Locul unde imaginaţia şi creativitatea nu au limite...

...mai este cunoscut la Universitatea "Cuza" din Iaşi şi ca laboratorul Ringier, după numele trustului care a sponsorizat dotarea acestuia cu aparatura necesară realizării de clipuri publicitare şi nu numai.

Creierele care funcţionează în cadul acestui laborator sunt ale studenţilor de la Jurnalism şi de la Marketing din cadrul universităţii coordonaţi de profesorul Alexandru Condurache. Acestea sunt datele bibliografice.

Este foarte probabil ca în câţiva ani un viitor Bogdan Naumovici (asta e numele din industria publicităţii care mi-a rămas in minte după faza cu "Laser frate!") să plece din această pepinieră şi să transforme industria, cum la fel de probabil e ca un nou Cristian Mungiu (că tot e din Iaşi) să prindă contur pe băncile acestui laborator. E bine de ţinut minte.

Până la confirmarea a ceea ce am scris mai sus vă las cu un clip realizat de aceste "creiere":



Mai multe puteţi viziona aici: Laboratorul Ringier

THINK BIG!

Spor la analizat!

THINK BIG! - exemple de bună practică

Tot folosesc această sintagmă la finalul fiecărei postări şi cred că prin unele istorioare prezentate pe acest blog am reuşit să dau şi exemple de ce cred eu că poate însemna să "gândeşti mare".

Cred că fiecare dintre noi are în fiecare zi câte o idee sau face ceva care s-ar putea încadra în definiţia acestei sintagme, dar fie nu pune energia necesară pentru a şi "realiza mare" sau nu conştientizează că gestul pe care l-a făcut a schimbat viaţa, în bine, pentru alţi semeni ai noştri.

Am dat şi exemple de cum s-ar putea THINK BIG! în unele domenii, din punctul meu de vedere, lista rămânând mereu deschisă. Atâta timp cât există viaţă pe acest pământ sintagma "THINK BIG!" îşi găseşte înţelesul şi adepţi.

În continuare am să dau pe scurt nişte exemple recente de oameni şi instituţii de pe la noi şi de la alţii care se reinventează continuu şi care au pornit de la THINK BIG! şi au ajuns la DO BIG!

Articol din Gândul de astăzi: Părinţi, lăsaţi bebeluşii să vină la muzeu!. Instituţia: Muzeul Naţional de Artă a României. De aici au de învăţat şi alte muzee şi instituţii de cultură din România.

Gastronomie: Jamie Oliver. Pentru mine omul ăsta reprezintă un model de cum să îţi faci viaţa uşoară, chiar distractivă în bucătărie fie că eşti gospodin sau gospodină. Prin acţiunile lui de a-i învăţa pe alţii cum să aibă grijă de ce bagă în gură, şi în special pe copii, din America până în China, se consituie într-un exemplu perfect de THINK BIG!

Supravieţuire: Bear Grylls. Am descoperit emisiunea lui pe Descovery. Pe lângă aerul de show de televiziune pe care îl emană, această emisiune se consituie într-un adevărat ghid de cum să scapi cu viaţă dacă rămâi izolat în sălbăticie. Pentru unii pot părea extreme situaţiile în care se pune Grylls şi acţiunile pe care le întreprinde pentru a supravieţui, însă mie mi se par destul de plauzibile. Plus că nu cred că v-aţi dori să experimentaţi pe propria piele situaţii similare. Dar dacă....

Motivaţional şi nu numai: Seria de conferinţe TED . Chiar în aceste zile se ţin o serie de conferinţe, unul din invitaţi fiind o persoană amintită mai sus. Chiar din sloganul acestor conferinţe îţi poţi da seama de ce se doresc a fi. Ele reprezintă de fapt o diseminare a ideilor unor oameni care în domeniul lor de activitate au ales să "gândească mare".

Şi exemplele pot continua, lista laureaţilor Premiului Nobel spre exemplu, reprezentând o bază de date destul de concludentă în acest sens.


Aşadar THINK BIG! În fiecare clipă cineva chiar pune în practică acest slogan.

Spor la analizat!

marți, 9 februarie 2010

Ziua lui Valentin

...e peste câteva zile şi ca sărbătoare a dragostei a intrat şi ea în folclorul local de la fraţii noştri de peste Atlantic. Deja suntem bombardaţi cu inimioare, săpunuri sub formă de inimioară, pernuţe sub formă de inimioare, pernoaie sub formă de inimioare, Cd-uri cu cântece pentru inimă, şi mă gândesc că măcar pentru o zi din an, în lume nu atrebui să se moară de atac de cord, la câte surogate există pentru organul cu pricina.

Eu am primit acum un clip şi nu am avut răbdarea să îl las ca postare pentru ziua lui Valentin aşa că îl împărtăşesc de pe acum aici. Dedicaţia e în principal pentru jumătatea mea dar nu mă supăr dacă vă place şi vouă.

Deci:



Eu aştept şi Dragobetele că îmi plac zilele astea pline de iubire.

THINK BIG!

Spor la analizat!

sâmbătă, 6 februarie 2010

Avem nevoie de manageri de bun simţ

... şi cu bun simţ. Postarea de astăzi are la bază fapte reale :)şi e pe ritmuri de Beethoven. Pentru vinerea care a trecut am primit o invitaţie la filarmonică. Din motive obiective soţia nu a mai putut merge aşa că mi-am spus că nu îi strică un pic de muzică clasică "pe viu", fiului meu. Îmi popusesem ca la primul semn de plictiseală şi nervozitate din partea lui să ieşim cât mai discret din sală pentru a nu deranja audiţia. Zis şi făcut. Am ajuns la filarmonică, ne-am aşezat pe scaune, pe un rând mai în faţă, pentru a vizualiza cel mic ce se petrece pe scenă, cu gândul că un al doilea simţ activat la el pe lângă cel auditiv l-ar putea ţine mai mult în priză, şi după ceva timp de aşteptare a început spectacolul.

După primele acorduri Tudor a intrat în atmosfera spectacolului, completând de vreo două ori cu un sunet ascuţit, ceea ce orchestra lăsa parcă neterminat. Făcea cred ceea ce noi toţi simţim dar nu exteriorizăm, din cauza "etichetei", la astfel de spectacole sau când auzim astfel de muzici.

La finalul primei părţi care a durat vreo 15 minute a aplaudat sub impulsul sălii iar de îndată ce a început partea a doua am simţit că nu mai are răbdare, însă sunete puternice de nemulţumire nu a scos, sau cel puţin nu cât să acopere ceea ce cânta orchestra. Dată fiind situaţia mi-am zis că e cazul să ieşim însă l-am şantajat cu ceva ce îi place lui pentru a mai avea un pic de răbdare până la încheierea şi celei de a doua părţi, ca să nu ieşim chiar în timpul cântării. Şi s-a liniştit, începând să dirijeze cu mânuţele pe ritmul muzicii, discret.

Nu au trecut 2 minute şi simt o mână pe braţul meu şi un domn care îmi spune că ar fi bine să ies din sală pe motiv că, copilul ar fi prea mic pentru "un act artistic de o înaltă ţinută", am citat cât mai fidel, precum cel care se petrecea pe scenă. Domnu respectiv era şi este director al filarmonicii, un ilustru violonist conform biografiei de pe site-ul instituţiei, dar sub a cărui conducere, se pare, spectacolele de la filarmonică sunt interzise copiilor.

Ceea ce s-a intâmplat vineri seară, prezentat pe scurt în rândurile de mai sus îmi întăreşte ideea că pentru a fi un bun manager nu trebuie să fii neapărat specialist în domeniul în care manageriezi.

Se dovedeşte încă odată că dacă ştii să cânţi la vioară asta nu înseamnă că eşti bun de manager la filarmonică, că dacă ştii să operezi pe cord deschis nu înseamnă că managementul unui spital îl ai în sânge, sau dacă eşti profesor de olimpici la matematică le ai şi cu stabilirea de obiective pe termen lung. Şi mai sunt şi alte domenii unde se pot da astfel de exemple. Există şi excepţii, însă acestea întăresc regula enunţată anterior.

Gestul făcut de tovarăşul director dovedeşte lipsa de viziune pentru o astfel de instituţie pe a cărei afişe nu am văzut semnul de interzis pentru copiii sub 4 ani, viziune care ar presupune accesibilitatea la o astfel de muzică pentru persoanele de orice vârstă, fără pretenţia că se "deranjează" vreun act artistic. Din păcate mentalitatea scrobită comunistă se manifestă intens în astfel de instituţii şi la 20 de ani de la picarea regimului şi până nu vor apare în funcţii de management oameni care ştiu ce este acela un obiectiv, nimic nu se va schimba. Importantă este şi voinţa celor care îi numesc.

După o perioadă cumulată de 15 ani de manageriat la filarmonica din Iaşi, insituţia arată astfel astăzi (poza de deasupra):



... iar interiorul reprezintă un pericol pentru muzicienii de acolo, lucru observabil de la intrare.

Aşadar atenţie: FILARMONICA DIN IAŞI ESTE INTERZISĂ COPIILOR SUB 4 ANI! Adevărul că la cum arată în interior ar trebui interzisă tuturor pe motiv de pericol de risc seismic!

Oricum THINK BIG!

Şi pentru a-i da o idee tovarăşului director de ce înseamnă să THINK BIG! în materie de concerte simfonice vă invit să vizionaţi asta:



La ei se poate, păcat că la noi nu pot.


Spor la analizat!

vineri, 5 februarie 2010

E vineri, deci muzica

Enjoy!



Un weekend plăcut!

THINK BIG!

Spor la analizat!

joi, 4 februarie 2010

Poveste pentru părinţi

Acum am primit pe mail un dialog. Pentru cei care au copii dar şi pentru cei care nu au, vi-l dedic:

Cu voce timida si ochii plini de asteptare, micutul priveste pe tatal sau si-l intreaba

“- Taticule, cat castigi pe ora?”

Tatal cu un zambet sever raspunde:

“- Auzi, fiule, aceste lucruri nu ti le spun nici tie, nici mamei tale…”

Copilul insista:

”- Dar taticule, spune-mi cat castigi pe ora?

Reactia tatalui a fost putin severa, dar ii raspunde:

“- Cinci dolari pe ora”

Atunci copilul intreaba:

“- Tata poti sa-mi dai 2 dolari?”

Tatal s-a suparat si cu multa bruschete ii spuse:

“- Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora? Du-te, deja trebuia sa dormi si sa nu ma mai deranjezi…baiat profitor!”

Un pic mai tarziu, tatal reflecta asupra problemei, se simte vinovat si nu poate urmari programul TV. Se gandea ca poate copilul avea nevoie de bani ca sa cumpere ceva de mare interes pentru el, se ridica si pleca spre camera copilului. Cu voce timida intreba:

“- Dormi fiule?”

“- Nu tata….”

“- Asculta fiule, aici ai cei 2 dolari pe care i-ai cerut…”

“- Multumesc taticule” spuse copilul si bagand manutele sub perna mai scoase trei dolari.

"- Atunci spuse: “Taticule, acum sunt fericit….am deja cinci dolari”

"- Bine, fiule, acum spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani?”

Copilul raspunse :

“- Taticule,ai putea sa-mi vinzi o ora din timpul tau?


Vedem cum cu fiecare zi care trece, timpul devine una din cele mai importante resurse pe care le avem... atat de importanta incat preferam sa o investim in ore suplimentare la locul de munca in loc sa le oferim acelor persoane cu adevarat importante pentru noi. Dar, oare ce este cu adevart important pentru sufletul nostru?

THINK BIG!

Spor la analizat!

marți, 2 februarie 2010

Experimentul Zaica

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit de profesorul Dorel Zaica. Postarea de astăzi porneşte de la acest articol. După ce îl veţi citi o să vă daţi seama cine este profesorul Zaica şi de ce pentru luna febriarie l-am ales pentru a fi personalitatea lunii.

În continuare am să vă prezint o serie de răspunsuri date de copii, pe principiul experimentului Zaica. Predau legătura copiilor:

Ce este economia?
Economie inseamna sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la C.E.C. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l da seful. (7 ani)

Ce este libertatea?
Libertatea este cand se invoieste duminica de la servici. (6 ani)

Ce este zambetul?
A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani)

Cati ani tine copilaria?
Copiii traiesc 35 de ani, oamenii tineri 25 si batranii in 5 ani mor. (8 ani)

Ce este luxul?
Daca vezi o femeie luxoasa, inseamna ca era lustruita. (7 ani)

Lux inseamna cand cumperi un scaun si cumperi si un fotoliu, si poate vrei sa cumperi si un studio. (7 ani)

Ce este acela un serviciu?
Servici e un om care sta si semneaza condica, sau sta ca sa bea o cafea. (7 ani)

De ce au casa unii melci si altii nu?
Melcii care au casa au facut economie, nu au mancat cartofi, au mancat numai flori si cu timpul si-au facut casa. (7 ani)

De ce au cruce pe spate unii paianjeni?
Unii paianjeni au cruce, ca ei sunt popa la paianjeni. (7 ani)

De ce visam noi?
Visele sunt, ca atunci cand iti moare tataia sa il mai vezi. (7 ani)

De ce exista ceasuri cu cuc si nu cu cocos, din moment ce cocosul e cunoscut ca ne trezeste dimineata?
Ceasurile sunt cu cuc si nu cu cocos, deoarece cucul a fost prima pasare sculatoare. (11 ani)

De ce picatura este bombata si nu intinsa?
Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente. (14 ani)

Ce limba se foloseste in Iad si in Rai?
In Rai vorbim limba muta, in Iad vorbim romaneste. (8 ani)

THINK BIG!

Spor la analizat!