Am început pe blog o serie care se intitulează "Lucruri simple". Până acum am tratat ca şi subiecte Testul psihologic, Managementul schimbării, Timpul şi stresul.
Prin postarea de faţă, pe care tot la această categorie o încadrez, voi vorbi despre FERICIRE. Şi am să pornesc în demersul meu de la citatul care guvernează acest blog: "Nu tot ceea ce poate fi măsurat contează, şi nu tot ceea ce contează poate fi măsurat." - Albert Einstein
Cred că în această zicere se concentrează esenţa fericirii.
Pentru mine fericirea reprezintă echilibrul. Asemenea unui acrobat aflat la mare înălţime pe o sârmă, pentru care echilibrul este totul pentru a-i reuşi repezentaţia, la fel şi fericirea este totul pentru un spectacol reuşit reprezentat de viaţa în sine.
Îmi pun o întrebare: Oare ne naştem fericiţi? Ţipătul pe care orice om nou, viu, îl scoate odată ce ia contact cu lumea noastră ne poate face să credem că nu, nu ne naştem fericiţi, ci dimpotrivă, chinuiţi, trişti şi neajutoraţi. Nici imaginea apariţiei pe această lume nu e una care să ajute la definirea conceptului de fericire.
Şi totuşi, cred că ne naştem fericiţi şi naştem fericire şi în cei care ne-au aşteptat pe această lume. Sentimentul pe care o mamă îl simte când îşi primeşte la piept copilul, imediat după ce acesta s-a născut, reprezintă, cred, imaginea fericirii în stare pură. În sine omul este născut pentru a da naştere: la idei, la acţiuni, dar mai presus de orice, la alţi oameni (şi aici nu mă refer numai la actul concepţiei omului ca fiinţă). Aici se găseşte echilibrul suprem. Fericirea în stare pură.
Ne naştem fericiţi pentru că răspândim fericirea de la primul nostru ţipăt. Ne naştem fericiţi pentru că simţim mirosul dulce transpirat al mamei. Ne naştem fericiţi pentru că fiecare celulă din corpul nostru e desăvârşită.
Şi atunci, dacă ne naştem fericiţi, ce ne opreşte să nu rămânem aşa până în momentul în care încetăm să mai fim, ca persoană?
Răspunsurile sunt variate, şi se pot citi în fiecare rid care brăzdează faţa, fiecare păr alb pentru care îţi chinui somnul, fiecare frunte încruntată pe care o vezi pe stradă. "Nu am bani!", "Nu am destul timp!", "Nu am prieteni!", Nu am recunoaştere!"... Nu am...nu am ...nu am... acestea sunt răspunsuri pe care le primeşti când întrebi pe cineva de ce nu este fericit. Însă fericirea nu se conjugă folosind verbul "a avea" ci mai degrabă folosind verbul "a simţi". Cu alte cuvinte, "nu tot ceea ce contează poate fi măsurat" ...în bani, în timp, în prieteni, în recunoaştere, etc.
Maslow a vorbit la un moment dat despre o piramidă, cea a nevoilor. Plasează la bază nevoile primare şi la vârf nevoia de auto-realizare. Oare de la ce nivel în sus te simţi cu adevărat fericit? La ce nivel îţi găseşti echilibrul? Poate ar trebui să se realizeze şi o piramidă a fericirii, dacă putem vorbi de aşa ceva.
Atâta timp cât fericirea este un element atât de subiectiv, las răspunsul la ultimele două întrebări ca şi temă de gândire. Până la urmă, în materie de fericire, fiecare om e filosof .
Şi poate cei mai mari filosofi sunt copiii. "Experimentul Zaica" a scos la lumină o serie de răspunsuri ale copiilor la nişte întrebări foarte interesante. Una dintre ele suna astfel: Ce este bucuria? Un copil de 7 ani a dat următorul răspuns: "Bucurie e cand un om sade la coada si ii spune un om ca nu e nimic si el vede ca este ceva inauntru". Întrebările au fost puse pe vremea comunismului, de aici şi răspunsurile de acest gen, însă dacă extindem termenul de "coadă" şi de "înauntru", la "viaţa" şi la "esenţa fiinţei umane" vă veţi da seama de semnificaţia răspunsului.
Şi o bibliografie selectivă pentru această temă: http://curteaveche.wordpress.com/2010/04/27/un-eseu-despre-fericire-pentru-un-raft-cu-cele-mai-fericite-sfaturi/
THINK BIG!
Spor la analizat!
vineri, 30 aprilie 2010
joi, 29 aprilie 2010
Lucruri simple - timpul şi stresul
În societatea noastră care suferă de sindromul ADHD, timpul şi-a găsit un nou prieten de joacă (cu nervii şi cu sănătatea), şi anume stresul.
Am parcticipat cu ceva timp în urmă, când încă nu ne deranjase depresia economică, la un training denumit sugestiv Managementul timpului şi stresului. Nu Managementul timpului şi Managementul stresului, ci ale ambelor în aceeaşi sintagmă, gen promoţie 2 în 1. Şi din păcate nu e departe de adevăr această alăturare.
Până nu demult cât vorbeam de stres referirile erau legate de sănătate, de bani, de copii, de cenzură, de libertate. Astăzi când vorbim de stres şi când întrebi pe cineva de ce e stresat, invariabil cel mai des răspuns primit este: "Nu am destul timp să îmi rezolv tot ce am de rezolvat" sau "De-ar avea ziua vreo 28 de ore din care 24 de zi şi 4 de noapte".
De fapt de unde această obsesie a lipsei de timp. În primul rând totul se reduce la priorităţi. Pe parcursul unei zile o persoană implicată în activităţi productive, mai ales o persoană care îşi foloseşte materia cenuşie pentru a aduce un plus de valoare, se confruntă cu foarte multe situaţii pe care trebuie să le rezolve. Ceea ce diferenţiază aceste situaţii între ele este importanţa fiecăreia pentru ceea ce face persoana respectivă la locul de muncă (lucrul acesta este valabil şi în timpul liber dacă vrei întradevăr să te bucuri de el şi să te simţi relaxat după o perioadă de pauză).
Aşadar, dacă vrei ca la sfârşitul unei zile să dormi liniştit şi nu la gândul că pentru a doua zi ai de terminat urgent ceva, acordă grade de importanţă activităţilor tale din ziua respectivă, după care proritizează. Şi după ce ai prioritizat:
De aceea este foarte imporant pentru respectul de sine să îţi acorzi un răgaz zilnic pentru a mai limita din amploarea senzaţiilor tari şi nocive pe care ţi le induce o astfel de stare. Şi cea mai eficientă metodă este să "chiuleşti cu simţ de răspundere." Starea de bine dată de ieşirea la un suc cu nişte amici în toiul zilei de muncă, când peste tot în jurul tău miroase a creier ars, este o stare de nepreţuit. Important e ca acest lucru să fie făcut cu măsură, pe parcursul unei luni.
Şi mai sunt şi alte metode de a te deconecta din priza zilnică, metode care, pentru creier şi pentru inimă, reprezintă adevărate licori magice. Încercaţi măcar odată când vă aflaţi într-o astfel de stare. Condiţia este ca să vă dedicaţi mintea întrutotul ieşirii şi să lăsaţi cauzele stării de stres în birou.
Acestea fiind spuse, THINK BIG! şi o porţie de râs (face bine la stima de sine):
Spor la analizat!
Am parcticipat cu ceva timp în urmă, când încă nu ne deranjase depresia economică, la un training denumit sugestiv Managementul timpului şi stresului. Nu Managementul timpului şi Managementul stresului, ci ale ambelor în aceeaşi sintagmă, gen promoţie 2 în 1. Şi din păcate nu e departe de adevăr această alăturare.
Până nu demult cât vorbeam de stres referirile erau legate de sănătate, de bani, de copii, de cenzură, de libertate. Astăzi când vorbim de stres şi când întrebi pe cineva de ce e stresat, invariabil cel mai des răspuns primit este: "Nu am destul timp să îmi rezolv tot ce am de rezolvat" sau "De-ar avea ziua vreo 28 de ore din care 24 de zi şi 4 de noapte".
De fapt de unde această obsesie a lipsei de timp. În primul rând totul se reduce la priorităţi. Pe parcursul unei zile o persoană implicată în activităţi productive, mai ales o persoană care îşi foloseşte materia cenuşie pentru a aduce un plus de valoare, se confruntă cu foarte multe situaţii pe care trebuie să le rezolve. Ceea ce diferenţiază aceste situaţii între ele este importanţa fiecăreia pentru ceea ce face persoana respectivă la locul de muncă (lucrul acesta este valabil şi în timpul liber dacă vrei întradevăr să te bucuri de el şi să te simţi relaxat după o perioadă de pauză).
Aşadar, dacă vrei ca la sfârşitul unei zile să dormi liniştit şi nu la gândul că pentru a doua zi ai de terminat urgent ceva, acordă grade de importanţă activităţilor tale din ziua respectivă, după care proritizează. Şi după ce ai prioritizat:
- dacă eşti manager deleagă
- dacă eşti executant fii eficace
- dacă eşti în concediu, relaxare plăcută.
De aceea este foarte imporant pentru respectul de sine să îţi acorzi un răgaz zilnic pentru a mai limita din amploarea senzaţiilor tari şi nocive pe care ţi le induce o astfel de stare. Şi cea mai eficientă metodă este să "chiuleşti cu simţ de răspundere." Starea de bine dată de ieşirea la un suc cu nişte amici în toiul zilei de muncă, când peste tot în jurul tău miroase a creier ars, este o stare de nepreţuit. Important e ca acest lucru să fie făcut cu măsură, pe parcursul unei luni.
Şi mai sunt şi alte metode de a te deconecta din priza zilnică, metode care, pentru creier şi pentru inimă, reprezintă adevărate licori magice. Încercaţi măcar odată când vă aflaţi într-o astfel de stare. Condiţia este ca să vă dedicaţi mintea întrutotul ieşirii şi să lăsaţi cauzele stării de stres în birou.
Acestea fiind spuse, THINK BIG! şi o porţie de râs (face bine la stima de sine):
Spor la analizat!
miercuri, 28 aprilie 2010
Dezvoltare sustenabilă...mic tratat de supravieţuire a speciei
Domeniul în care lucrez are legătură şi analizează procesul de dezvoltare sustenabilă. De fapt ce înţeleg eu prin acest proces? Dezoltarea sustenabilă leagă generaţiile actuale de generaţiile viitoare prin prisma mediului înconjurător în care ne ducem vieţile. Cu alte cuvinte reprezintă un "efect al fluturelui" raportat nu la spaţiu ci la timp.
Mediul care ne înconjoară, la scară temporală, este reprezentat de întreaga planetă. Din acest punct de vedere noi nu suntem decât o specie într-un ocean de milioane de alte specii care o populează. Raportat tot la scara timpului, planeta are aproximativ 4,6 miliarde de ani, pe când omul, ca specie, a atins venerabila vârstă de 200.000 de ani.
Se spune că odată cu vârsta vine şi înţelepciunea. Şi când vorbesc de înţelepciune mă refer în primul rând la înţelepciunea instinctului de supravieţuire. De la apariţia lui, omul, ca şi celelalte specii, a fost înzestrat cu acest instinct, el fiind principalul factor pentru care noi încă ne mai aflăm aici (pe lângă condiţiile prielnice asigurate de mediu).Tot instinctul de supavieţuire a contribuit şi la multiplicarea explozivă a numărului de indivizi şi pe cât de ciudat sună, tot insinctul de supravieţuire e foarte posibil să ne scoată ca şi specie din istoria planetei, într-un timp destul de scurt, raportat la cei 4,6 miliarde de ani cât are planeta.
Chiar dacă sună ciudat ultima afirmaţie, când spun acest lucru mă raportez la acţiunile pe care le întreprindem în prezent sub imboldul dat de instinctul de supravieţuire, acţiuni care se vor răsfrânge negativ asupra generaţiilor care vor urma. Nu spun că tot ceea ce facem acum reprezintă premisele unui dezastru viitor al speciei, insă se întâmplă anumite lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri. Anumite lucruri care se petrec fac ca indivizi ai speciei noastre să dispară chiar în momentul în care citiţi aceste rânduri.
Mişcarea ecologistă este în vogă în timpurile pe care le trăim, insă eu unul cred că şi-au greşit sloganul şi nici măcar denumirea de "ecologistă" nu o văd propice. Ei acţionează tot din instinct de supravieţuire. Pe de o parte a supravieţuirii mişcării în sine (lucru din pricina căruia este blamată), dar şi a supravieţuirii speciei (şi pentru acest lucru ar trebui denumită "mişcare umanitară"). Planeta ca astru va exita mult timp după ce noi nu vom mai fi, insă planeta ca mediu propice vieţii umane stă sub imperiul unui timp limitat. Şi aici ar trebui să intervină înţelepciunea instinctului de supravieţuire. Pentru a ne prelungi cu măcar o zi timpul pe care specia umană îl va petrece pe această planetă.
De fapt asta e în sine esenţa dezvoltării sustenabile.
Şi în final două clipuri de pus pe gânduri:
Primul:
Şi celălălat aici: (eu spun că merită rupte 100 de minute din rutina zilnică pentru a viziona acest film)
http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU
THINK BIG!
Spor la analizat!
Mediul care ne înconjoară, la scară temporală, este reprezentat de întreaga planetă. Din acest punct de vedere noi nu suntem decât o specie într-un ocean de milioane de alte specii care o populează. Raportat tot la scara timpului, planeta are aproximativ 4,6 miliarde de ani, pe când omul, ca specie, a atins venerabila vârstă de 200.000 de ani.
Se spune că odată cu vârsta vine şi înţelepciunea. Şi când vorbesc de înţelepciune mă refer în primul rând la înţelepciunea instinctului de supravieţuire. De la apariţia lui, omul, ca şi celelalte specii, a fost înzestrat cu acest instinct, el fiind principalul factor pentru care noi încă ne mai aflăm aici (pe lângă condiţiile prielnice asigurate de mediu).Tot instinctul de supavieţuire a contribuit şi la multiplicarea explozivă a numărului de indivizi şi pe cât de ciudat sună, tot insinctul de supravieţuire e foarte posibil să ne scoată ca şi specie din istoria planetei, într-un timp destul de scurt, raportat la cei 4,6 miliarde de ani cât are planeta.
Chiar dacă sună ciudat ultima afirmaţie, când spun acest lucru mă raportez la acţiunile pe care le întreprindem în prezent sub imboldul dat de instinctul de supravieţuire, acţiuni care se vor răsfrânge negativ asupra generaţiilor care vor urma. Nu spun că tot ceea ce facem acum reprezintă premisele unui dezastru viitor al speciei, insă se întâmplă anumite lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri. Anumite lucruri care se petrec fac ca indivizi ai speciei noastre să dispară chiar în momentul în care citiţi aceste rânduri.
Mişcarea ecologistă este în vogă în timpurile pe care le trăim, insă eu unul cred că şi-au greşit sloganul şi nici măcar denumirea de "ecologistă" nu o văd propice. Ei acţionează tot din instinct de supravieţuire. Pe de o parte a supravieţuirii mişcării în sine (lucru din pricina căruia este blamată), dar şi a supravieţuirii speciei (şi pentru acest lucru ar trebui denumită "mişcare umanitară"). Planeta ca astru va exita mult timp după ce noi nu vom mai fi, insă planeta ca mediu propice vieţii umane stă sub imperiul unui timp limitat. Şi aici ar trebui să intervină înţelepciunea instinctului de supravieţuire. Pentru a ne prelungi cu măcar o zi timpul pe care specia umană îl va petrece pe această planetă.
De fapt asta e în sine esenţa dezvoltării sustenabile.
Şi în final două clipuri de pus pe gânduri:
Primul:
Şi celălălat aici: (eu spun că merită rupte 100 de minute din rutina zilnică pentru a viziona acest film)
http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU
THINK BIG!
Spor la analizat!
marți, 27 aprilie 2010
Manifest pentru un neuron mai curat ... partea a doua
Calculator, computer, desktop, laptop, notebook. Acestea sunt denumirile prin care este recunoscut astăzi, de la copilul de grădiniţă, până la specialiştii IT.
După "motorul cu aburi" este considerat următoarea invenţie care a stat la baza unei revoluţii tehnologice moderne. Revoluţia tehnologiei informaţiei.
Istoria lui modernă, ca şi bun de consum colectiv începe de aici.. În prezent arată aşa, iar în viitor e foarte probabil să arate astfel.
După cum se prezintă lucrurile în prezent, această cutie mai mult sau mai puţin sofisticată, va deveni indispensabilă vieţii (şi la propriu şi la figurat). O fi bine...n-o fi bine?
Păi să vedem.
Nu poate fi contestat faptul că medicina, ştiinţa, literatura şi alte domenii beneficiază din plin de automatizarea adusă de revoluţia IT. Chiar şi această postare nu ar fi ajuns la voi atât de repede, sau nu ar fi ajuns deloc, dacă nu m-aş fi folosit de calculator. Timpul curge astăzi altfel din pricina acestei "cutii".
Preţul pe care îl plătim pentru această "binefacere" nu este însă unul de neglijat, măsurându-se din punctul de vedere al externalităţilor negative, prin:
După "motorul cu aburi" este considerat următoarea invenţie care a stat la baza unei revoluţii tehnologice moderne. Revoluţia tehnologiei informaţiei.
Istoria lui modernă, ca şi bun de consum colectiv începe de aici.. În prezent arată aşa, iar în viitor e foarte probabil să arate astfel.
După cum se prezintă lucrurile în prezent, această cutie mai mult sau mai puţin sofisticată, va deveni indispensabilă vieţii (şi la propriu şi la figurat). O fi bine...n-o fi bine?
Păi să vedem.
Nu poate fi contestat faptul că medicina, ştiinţa, literatura şi alte domenii beneficiază din plin de automatizarea adusă de revoluţia IT. Chiar şi această postare nu ar fi ajuns la voi atât de repede, sau nu ar fi ajuns deloc, dacă nu m-aş fi folosit de calculator. Timpul curge astăzi altfel din pricina acestei "cutii".
Preţul pe care îl plătim pentru această "binefacere" nu este însă unul de neglijat, măsurându-se din punctul de vedere al externalităţilor negative, prin:
- reducerea capacităţii vizuale ca urmare a unei utilizări intense
- reducerea timpului petrecut cu cei dragi ca urmare a dependenţelor căpătate pentru anumite minuni (jocuri, reţele de socializare, etc.) apărute odată cu această "cutie"
- reducerea bugetului personal sau al familiei ca urmare a aşa numitei "fashion technology", adică să deţii ultimele apariţii în materie de tehnologie de calcul
- boli fizice apărute ca urmare a statului pe scaun timp îndelungat în faţa ecranului (probleme de coloană, probleme la încheieturi şi altele asemenea)
- insomnii ,care produc afecţiuni creierului
- şi lista e deschisă şi las la latitudinea voastră să o completaţi.
Aşa numita lege a lui Moore care zice că "numărul de circuite integrate se va dubla în fiecare an, proces ce va fi insotit de o reducere pe masura a preturilor", lege apărută în anul 1965 şi care şi în prezent mai este valabilă, prezintă o tendinţa din lumea calculatoarelor. Şi nu ştiu dacă poate fi enunţată tot ca o lege, însă cred că pe măsură ce numărul acestor tranzistori de dublează, cufundarea societăţii omeneşti într-o eră a dependeţelor de calculator, din toate punctele de vedere, este din ce în ce mai mare.
La urma urmei sunt întregi industrii şi domenii care se bazează pe această "cutie" şi orice act de renunţare la ea ar consta pentru respectivele domenii, aparent, într-un act de sinucidere. Eu unul sper să nu se ajungă la acest nivel în toate domeniile care ne guvernează viaţa. Nivelul de frustare pentru fiinţa umană ar fi maxim.
Nu are sens să prezint cum ar arăta o zi fără calculator, pentru mulţi fiind de fapt o zi de concediu, însă beneficiile limitării timpului petrecut în faţa acestei cutii sunt evidente.
THINK BIG!
Spor la analizat!
La urma urmei sunt întregi industrii şi domenii care se bazează pe această "cutie" şi orice act de renunţare la ea ar consta pentru respectivele domenii, aparent, într-un act de sinucidere. Eu unul sper să nu se ajungă la acest nivel în toate domeniile care ne guvernează viaţa. Nivelul de frustare pentru fiinţa umană ar fi maxim.
Nu are sens să prezint cum ar arăta o zi fără calculator, pentru mulţi fiind de fapt o zi de concediu, însă beneficiile limitării timpului petrecut în faţa acestei cutii sunt evidente.
THINK BIG!
Spor la analizat!
vineri, 23 aprilie 2010
Ei au gândit în afara cutiei ...
Fără prea multe cuvinte. Imaginile sunt de ajuns:
THINK BIG!
Spor la analizat!
THINK BIG!
Spor la analizat!
marți, 20 aprilie 2010
Strict profesional - despre erori în ACB
Căutând informaţii despre analiza cost beneficiu am dat peste două articole care mi se par destul de interesante, referitoare la o parte din erorile care pot apărea în demersul de realizare a analizei cost beneficiu. Nu vreau să vorbesc prea mult despre acest subiect, ci doar să vi le pun la dispoziţie. Singurul inconvenient e că sunt în engleză.
Aşadar:
Despre subestimarea costurilor: http://flyvbjerg.plan.aau.dk/JAPAASPUBLISHED.pdf
Despre supraevaluarea beneficiilor:
http://flyvbjerg.plan.aau.dk/Traffic91PRINTJAPA.pdf
Sursa completă, unde am găsit aceste materiale este aceasta:
http://en.wikipedia.org/wiki/Cost-benefit_analysis
THINK BIG!
Spor la analizat!
Aşadar:
Despre subestimarea costurilor: http://flyvbjerg.plan.aau.dk/JAPAASPUBLISHED.pdf
Despre supraevaluarea beneficiilor:
http://flyvbjerg.plan.aau.dk/Traffic91PRINTJAPA.pdf
Sursa completă, unde am găsit aceste materiale este aceasta:
http://en.wikipedia.org/wiki/Cost-benefit_analysis
THINK BIG!
Spor la analizat!
Manifest pentru un neuron mai curat ... prima parte.
V-am promis o continuare a postării "Dintre sute de cutii ..." prin care să vă prezint în primul rând beneficiile aduse de limitarea, dacă nu chiar renunţarea la anumite obiceiuri care s-au dezvoltat de-a lungul timpului în relaţia dintre noi şi "cutiile" din viaţa noastră.
Şi prima "cutie", poate cea mai infiltrată în obiceiurile noastre este televizorul. Televiziunea are o istorie de 110 ani (Cuvîntul "televiziune" a fost inventat de inginerul rus Konstantin Perski. Termenul a fost folosit pentru prima data pe 18 august 1900, în cadrul discursului susţinut de specialistul rus la Congresul Internaţional de Electronică de la Paris.), trecând mai bine de 60 de ani de când pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Istoria televiziunii o puteţi vizualiza aici.
Rolul primar al acestui mediu de comunicare este cel de transmitere de informaţii. Însă de la o vreme, dacă nu cumva chiar de la apariţia ei, televiziunea se dovedeşte a fi un veritabil joc de ping pong în care mingile sunt neuronii noştri. Şi jocul de ping pong se datorează în principal modului în care sunt prelucrate şi prezentate informaţiile prin intermediul acestui mediu.
Nu ştiu de câte ori aţi avut senzaţia că un anume fenomen sau anumite acţiuni sunt prezentate ca şi cum mai rău de atât nu se putea întâmpla, sau de câte ori emisiunile realizate şi transmise prin bombardarea cu electroni, nu vă bombardează la rândul lor sinapsele cu ceea ce generic se intitulează divertisment?
Toată această industrie este gândită din punctul meu de vedere pentru a îngheţa imaginaţia şi pentru a plasa fiinţa umană într-o amorţeală atât fizică cât mai ales psihică. Generaţiile care au trăit sub comunism nu realizează că lipsa sau limitarea acestui mediu de comunicare, dar şi a altora, le-a dat şansa să facă lucuri cu adevărat uimitoare... să petreacă timp cu familia, să facă haz de necaz, să se plimbe, să meargă la teatru, să viziteze muzee, să participe la concerte, să citească, să îşi aloce timp sieşi, să fie indirect ecologişti.
Şi apropo de o zi fără această cutie, o zi de weekend când tentaţiile sunt mai mari şi telecomanda e pentru unii o prelungire a mâinii:
Ora 8:00, 9:00, 10:00 - trezirea, fiecare după ritmul propriu. Pregătirea micului dejun în casă şi înfruptarea din bunătăţile pregătite împreună cu familia sau cu partenerul sau singur.
Ora 11:00 - plimbarea de dimineaţă spre prânz sau în cazul în care vremea nu permite culturalizare prin citirea unei cărţi.
Ora 14:00 - prânzul şi somnul de frumuseţe.
Ora 16:00 - plimbarea de după amiază, petrecerea timpului în familie, vizitarea unor vechi prieteni, vizitarea unui muzeu, cultivarea unui hobby de care nu aţi mai avut timp de mult.
Ora 19:00 - piesă de teatru, la teatru, ieşirea în oraş cu prietenii, vizionarea unui film la cinema, luarea cinei în familie sau la un restaurant cu partenerul, altele asemenea.
Ora 22:00 - retragerea pentru somn, petrecerea timpului cu partenerul, citirea unei poveşti copilului şi altele potrivite pentru ora cu pricina.
Eu zic că e bine de încercat un astfel de program. Cu siguranţă nu face rău organismului!
Şi ca încheiere, O zi perfectă:
THINK BIG!
Spor la analizat!
Şi prima "cutie", poate cea mai infiltrată în obiceiurile noastre este televizorul. Televiziunea are o istorie de 110 ani (Cuvîntul "televiziune" a fost inventat de inginerul rus Konstantin Perski. Termenul a fost folosit pentru prima data pe 18 august 1900, în cadrul discursului susţinut de specialistul rus la Congresul Internaţional de Electronică de la Paris.), trecând mai bine de 60 de ani de când pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Istoria televiziunii o puteţi vizualiza aici.
Rolul primar al acestui mediu de comunicare este cel de transmitere de informaţii. Însă de la o vreme, dacă nu cumva chiar de la apariţia ei, televiziunea se dovedeşte a fi un veritabil joc de ping pong în care mingile sunt neuronii noştri. Şi jocul de ping pong se datorează în principal modului în care sunt prelucrate şi prezentate informaţiile prin intermediul acestui mediu.
Nu ştiu de câte ori aţi avut senzaţia că un anume fenomen sau anumite acţiuni sunt prezentate ca şi cum mai rău de atât nu se putea întâmpla, sau de câte ori emisiunile realizate şi transmise prin bombardarea cu electroni, nu vă bombardează la rândul lor sinapsele cu ceea ce generic se intitulează divertisment?
Toată această industrie este gândită din punctul meu de vedere pentru a îngheţa imaginaţia şi pentru a plasa fiinţa umană într-o amorţeală atât fizică cât mai ales psihică. Generaţiile care au trăit sub comunism nu realizează că lipsa sau limitarea acestui mediu de comunicare, dar şi a altora, le-a dat şansa să facă lucuri cu adevărat uimitoare... să petreacă timp cu familia, să facă haz de necaz, să se plimbe, să meargă la teatru, să viziteze muzee, să participe la concerte, să citească, să îşi aloce timp sieşi, să fie indirect ecologişti.
Şi apropo de o zi fără această cutie, o zi de weekend când tentaţiile sunt mai mari şi telecomanda e pentru unii o prelungire a mâinii:
Ora 8:00, 9:00, 10:00 - trezirea, fiecare după ritmul propriu. Pregătirea micului dejun în casă şi înfruptarea din bunătăţile pregătite împreună cu familia sau cu partenerul sau singur.
Ora 11:00 - plimbarea de dimineaţă spre prânz sau în cazul în care vremea nu permite culturalizare prin citirea unei cărţi.
Ora 14:00 - prânzul şi somnul de frumuseţe.
Ora 16:00 - plimbarea de după amiază, petrecerea timpului în familie, vizitarea unor vechi prieteni, vizitarea unui muzeu, cultivarea unui hobby de care nu aţi mai avut timp de mult.
Ora 19:00 - piesă de teatru, la teatru, ieşirea în oraş cu prietenii, vizionarea unui film la cinema, luarea cinei în familie sau la un restaurant cu partenerul, altele asemenea.
Ora 22:00 - retragerea pentru somn, petrecerea timpului cu partenerul, citirea unei poveşti copilului şi altele potrivite pentru ora cu pricina.
Eu zic că e bine de încercat un astfel de program. Cu siguranţă nu face rău organismului!
Şi ca încheiere, O zi perfectă:
THINK BIG!
Spor la analizat!
joi, 15 aprilie 2010
Dintre sute de cutii ....
.... care muşcă neuronii... Câte oare vor pieri, rămânând simple istorii?
Parafrazându-l pe Eminescu, marchez alăturarea acestui blog unei iniţiative despre care povesteam la un moment dat în postarea Copiii noştri ne vor acuza .
De fapt, în sine, tot ceea ce am postat, postez şi voi posta aici se vrea a fi un demers "Gândeşte în afara cutiei" (orice fel de cutie mai puţin cutia craniană), sloganul "Crede şi nu cerceta" fiind pentru mine pur şi simplu un element de propagandă şi manipulare. Pentru a evolua, tu ca individ şi prin tine şi ceilalţi, trebuie să îţi pui "mintea la contribuţie" (înţelepciunea colectivă dă naştere la expresii înţelepte).
Şi cum orice drum începe cu un prim pas, primul pas al meu pe acest drum îl reprezintă "cutia" în sine. Şi vreau să vă pun o întrebare. De care "cutie" nu vă vedeţi rupt în nici una din zilele vieţii voastre? Şi ca să mă fac mai bine înţeles am să dau definiţia cutii la care mă refer în întrebare: Cutie = televizor, calculator, telefon mobil, agendă electronică.
Am să revin cu postări despre cum ar arăta, în viziunea mea o zi fără fiecare din cele 5 cutii enumerate anterior.
Şi cum nu am mai pus de mult coloană sonoră pe site, în ton cu postarea de faţă, vă propun spre audiţie:
THINK BIG!
Spor la analizat!
Parafrazându-l pe Eminescu, marchez alăturarea acestui blog unei iniţiative despre care povesteam la un moment dat în postarea Copiii noştri ne vor acuza .
De fapt, în sine, tot ceea ce am postat, postez şi voi posta aici se vrea a fi un demers "Gândeşte în afara cutiei" (orice fel de cutie mai puţin cutia craniană), sloganul "Crede şi nu cerceta" fiind pentru mine pur şi simplu un element de propagandă şi manipulare. Pentru a evolua, tu ca individ şi prin tine şi ceilalţi, trebuie să îţi pui "mintea la contribuţie" (înţelepciunea colectivă dă naştere la expresii înţelepte).
Şi cum orice drum începe cu un prim pas, primul pas al meu pe acest drum îl reprezintă "cutia" în sine. Şi vreau să vă pun o întrebare. De care "cutie" nu vă vedeţi rupt în nici una din zilele vieţii voastre? Şi ca să mă fac mai bine înţeles am să dau definiţia cutii la care mă refer în întrebare: Cutie = televizor, calculator, telefon mobil, agendă electronică.
Am să revin cu postări despre cum ar arăta, în viziunea mea o zi fără fiecare din cele 5 cutii enumerate anterior.
Şi cum nu am mai pus de mult coloană sonoră pe site, în ton cu postarea de faţă, vă propun spre audiţie:
THINK BIG!
Spor la analizat!
marți, 13 aprilie 2010
Lucruri simple - managementul schimbării
De la schimbatul de scutece până la schimbări de anvergură din cadrul unei companii, totul implică acţiuni de coordonare, comunicare şi implementare mai mult sau mai puţin complexe. Mai simplu, implică acţiuni specifice managementului. Am exagerat puţin cu marginea de jos a intervalului, însă cei care sunt părinţi mă vor înţelege :).
Al doilea articol din seria "lucruri simple" tratează din perspectivă personală subiectul managementului schimbării. Şi pentru a înţelege mai bine acest proces am să încep cu o definiţie a managementului, după buchia cărţii. Aşadar: "Managementul înseamnă, în ultimă analiză, înlocuirea muşchilor şi a forţei cu puterea gândului, a obiceiurilor şi superstiţiilor cu cunoştinţele şi a agresivităţii cu cooperarea. Înseamnă că răspunderea înlocuieşte obedienţa faţă de ranguri şi că autoritatea performanţei ia locul autorităţii funcţiei", după Peter F. Drucker.
O definiţie foarte amplă care scoate în evidenţă o serie de termeni cheie. "puterea gândului", "cunoştinţe", "cooperare", "răspundere", "performanţă".
În ceea ce priveşte termenul de schimbare, la nivel de companie, lucrurile sunt destul de complexe. Schimbare poate însemna şi introducerea unui soft performant de gestiune a documentelor, la fel cum poate însemna şi schimbarea acţionariatului şi odată cu aceasta a raporturilor de putere în luarea deciziilor. Legat de postarea anterioră, schimbare înseamnă şi angajarea unei persoane.
În toate situaţiile în care se discută de schimbare la nivel de companie, toate cuvintele cheie subliniate anterior joacă un rol foarte important în asigurarea succesului implementării schimbării. Pentru mine, din toate cuvintele enumerate, unul cântăreşte cu câteva grame mai mult, respectiv termenul "cooperare".
Acest termen se traduce în primul rând prin "comunicare" şi când vorbesc de comunicare nu mă refer numai la propoziţii şi fraze rostite sau scrise în nişte manuale de utilizare, ci mai ales la elementele subtile legate de comunicare care sunt atent studiate prin aşa numita Programare Neuro Lingvistică (PNL - adică o chestie foarte liberală în abordare :)).
Specialiştii în domeniul comunicării spun că doar 10% din ce comunicăm reprezintă cuvintele rostite, 90% fiind mesaje non verbale, date de postura corpului, mişcările membrelor, expresia feţei, distanţa faţă de interlocutor, locul unde alegi să îţi exprimi ideile. Folosind o altă exprimare printr-o citare aproximativă "oamenii folosesc cuvintele pentru a ascunde ce vor să spună de fapt".
Câţi dintre voi nu aţi simţit un disconfort când, la o intâlnire, de orice fel, aţi fost aşezat cu spatele spre o uşă sau un spaţiu deschis? Câţi dintre voi, vă simţiţi stânjeniţi, când o persoană străină se apropie prea mult de voi atunci când dialogaţi? V-aţi gândit că în timpul conversaţiei o simplă atingere a nasului sau o încrucişare a mâinilor poate însemna mai mult decât o simplă atingere a nasului sau o încrucişare a mâinilor? Oare de ce când dialogaţi cu cineva vă simţiţi atent privit în ochi?
Acum să revenim la subiectul managementului schimbării, cu toate că nu l-am părăsit prin discuţia despre comunicare. Oricât de specialişti ar fi cei care implementează un sistem informatic, oricât de pricepuţi în ale achiziţiilor şi fuziunilor sunt managerii, oricât de buni cititori de oameni sunt specialiştii pe resurse umane sau oricât de expert financiar e şeful contabil, când e vorba de schimbare la nivel de infrastructură IT, la nivel de acţionariat, la nivel de structură a echipei sau la nivel de sistem informaţional, comunicarea este primordială.
Dacă ştii să comunici (nu să manipulezi) eficient găseşti cooperare din partea tuturor factorilor implicaţi şi afectaţi de schimbare şi cu siguranţă succesul procesului de management al schimbării, oricare ar fi ea, va fi asigurat.
Şi ca fapt divers, revenind la domeniul IT, în 90% din cazurile în care nu funcţionează un sistem informatic nou implementat, cauza e factorul uman. Fie că se simte ameninţat, fie că e prea comod, fie că nu ştie.
THINK BIG!
Spor la analizat!
Al doilea articol din seria "lucruri simple" tratează din perspectivă personală subiectul managementului schimbării. Şi pentru a înţelege mai bine acest proces am să încep cu o definiţie a managementului, după buchia cărţii. Aşadar: "Managementul înseamnă, în ultimă analiză, înlocuirea muşchilor şi a forţei cu puterea gândului, a obiceiurilor şi superstiţiilor cu cunoştinţele şi a agresivităţii cu cooperarea. Înseamnă că răspunderea înlocuieşte obedienţa faţă de ranguri şi că autoritatea performanţei ia locul autorităţii funcţiei", după Peter F. Drucker.
O definiţie foarte amplă care scoate în evidenţă o serie de termeni cheie. "puterea gândului", "cunoştinţe", "cooperare", "răspundere", "performanţă".
În ceea ce priveşte termenul de schimbare, la nivel de companie, lucrurile sunt destul de complexe. Schimbare poate însemna şi introducerea unui soft performant de gestiune a documentelor, la fel cum poate însemna şi schimbarea acţionariatului şi odată cu aceasta a raporturilor de putere în luarea deciziilor. Legat de postarea anterioră, schimbare înseamnă şi angajarea unei persoane.
În toate situaţiile în care se discută de schimbare la nivel de companie, toate cuvintele cheie subliniate anterior joacă un rol foarte important în asigurarea succesului implementării schimbării. Pentru mine, din toate cuvintele enumerate, unul cântăreşte cu câteva grame mai mult, respectiv termenul "cooperare".
Acest termen se traduce în primul rând prin "comunicare" şi când vorbesc de comunicare nu mă refer numai la propoziţii şi fraze rostite sau scrise în nişte manuale de utilizare, ci mai ales la elementele subtile legate de comunicare care sunt atent studiate prin aşa numita Programare Neuro Lingvistică (PNL - adică o chestie foarte liberală în abordare :)).
Specialiştii în domeniul comunicării spun că doar 10% din ce comunicăm reprezintă cuvintele rostite, 90% fiind mesaje non verbale, date de postura corpului, mişcările membrelor, expresia feţei, distanţa faţă de interlocutor, locul unde alegi să îţi exprimi ideile. Folosind o altă exprimare printr-o citare aproximativă "oamenii folosesc cuvintele pentru a ascunde ce vor să spună de fapt".
Câţi dintre voi nu aţi simţit un disconfort când, la o intâlnire, de orice fel, aţi fost aşezat cu spatele spre o uşă sau un spaţiu deschis? Câţi dintre voi, vă simţiţi stânjeniţi, când o persoană străină se apropie prea mult de voi atunci când dialogaţi? V-aţi gândit că în timpul conversaţiei o simplă atingere a nasului sau o încrucişare a mâinilor poate însemna mai mult decât o simplă atingere a nasului sau o încrucişare a mâinilor? Oare de ce când dialogaţi cu cineva vă simţiţi atent privit în ochi?
Acum să revenim la subiectul managementului schimbării, cu toate că nu l-am părăsit prin discuţia despre comunicare. Oricât de specialişti ar fi cei care implementează un sistem informatic, oricât de pricepuţi în ale achiziţiilor şi fuziunilor sunt managerii, oricât de buni cititori de oameni sunt specialiştii pe resurse umane sau oricât de expert financiar e şeful contabil, când e vorba de schimbare la nivel de infrastructură IT, la nivel de acţionariat, la nivel de structură a echipei sau la nivel de sistem informaţional, comunicarea este primordială.
Dacă ştii să comunici (nu să manipulezi) eficient găseşti cooperare din partea tuturor factorilor implicaţi şi afectaţi de schimbare şi cu siguranţă succesul procesului de management al schimbării, oricare ar fi ea, va fi asigurat.
Şi ca fapt divers, revenind la domeniul IT, în 90% din cazurile în care nu funcţionează un sistem informatic nou implementat, cauza e factorul uman. Fie că se simte ameninţat, fie că e prea comod, fie că nu ştie.
THINK BIG!
Spor la analizat!
luni, 12 aprilie 2010
joi, 1 aprilie 2010
Lucruri simple - testul psihologic
Am să întrerup seria muzicală cu o postare care se pliază pe ceea ce propovăduieşte Benjamin Zender, vizavi de viziune şi de a vedea din start capătul unde vrei să ajungi, dând la o parte jaloanele. Aşa a pornit în mintea mea şi această postare. Ştiam despre ce vreau să scriu .... ştiam unde vreau să ajung. Cuvintele (jaloanele) au venit de la sine. Înainte de a trece la subiect subliniez că tot ceea ce urmează e o părere personală fără nici un fel de citate şi fără nici un fel de documentare din cărţile de specialitate. În două cuvinte: lucruri simple (la prima vedere).
În cazul în care se fac angajări, testul psihologic nu trebuie să fie numai un instrument prin care se constată că omul respectiv este sau nu labil psihic. Răspunsuri de genul: omul este bun de muncă, suportă efort şi stres, puneţi-l la treabă, date în urma unui astfel de test, denotă impostură în realizarea lui.
Ţinând cont de faptul că rigurozitatea unui astfel de test permite aflarea de informaţii mult mai intime legate de o persoană decât sexul pe care îl are, că are două mâini şi două picioare, ochi şi gură (lucruri foarte importante de deţinut pentru a fi apt de muncă – cu toate că unele pot lipsi şi tot apt de muncă te poţi numi), informaţiile pe care responsabilul de resurse umane şi implicit managerul general trebuie să le afle în urma unui astfel de test, sunt de genul:
Coroborate cu motivaţii de natură financiară (care au fost acceptate de persoană la momentul interviului şi negociate) soluţiile oferite de specialistul care aplică testele psihologice nu pot conduce decât la succesul recrutării.
În cazul unui eşec motivele sunt multiple, însă managerul ar trebui să reflecteze serios la cele ce ţin de el.
Pentru că sigur sunt.
Şi motivaţia principală pentru care ar trebui să mediteze este că echipa se compune din oameni, din individualităţi, iar acei oameni, după cum îi ai şi îi păstrezi, asigură succesul atât companiei cât şi ţie ca manager. Şi mai asigură un lucru ... liniştea ta sufletească, că nu eşti sabotat.
------
În cazul în care se fac angajări, testul psihologic nu trebuie să fie numai un instrument prin care se constată că omul respectiv este sau nu labil psihic. Răspunsuri de genul: omul este bun de muncă, suportă efort şi stres, puneţi-l la treabă, date în urma unui astfel de test, denotă impostură în realizarea lui.
Ţinând cont de faptul că rigurozitatea unui astfel de test permite aflarea de informaţii mult mai intime legate de o persoană decât sexul pe care îl are, că are două mâini şi două picioare, ochi şi gură (lucruri foarte importante de deţinut pentru a fi apt de muncă – cu toate că unele pot lipsi şi tot apt de muncă te poţi numi), informaţiile pe care responsabilul de resurse umane şi implicit managerul general trebuie să le afle în urma unui astfel de test, sunt de genul:
- persoana este foarte creativă şi are un atu prin a se face foarte bine înţeleasă în scris şi verbal.
- persoana are probleme de integrare în grup, iar modalităţile prin care această integrare se poate realiza uşor şi fără bătăi de cap sunt: ......
- persoana este colerică, flegmatică, sangvinică, melancolică, caracteristicile fiecărei tipologii fiind: .....
- persoana preferă să lucreze izolat, interacţionând greoi cu alte persoane. Pentru o colaborarea cât mai bună cu ea se impun următoarele acţiuni: .....
Mai sunt şi alte aspecte care pot fi menţionate în completarea listei de mai sus. Să nu se uite că acest test psihologic se aplică după ce în prealabil persoana a fost testată din punct de vedere al abilităţilor practice şi se constată că se pricepe la activităţile pentru care firma are nevoie de ea.
În aceste condiţii, în cazul în care, în urma testului psihologic nu se constată probleme psihice şi probleme de comportament (cu toate că aici e discutabil), testul psihologic nu trebuie să reprezinte un instrument eliminatoriu pentru angajare. El trebuie să ofere soluţii pentru a reuşi integrarea perosoanei care şi-a dovedit ablităţile practice, în echipa deja fomată în interiorul companiei.
Coroborate cu motivaţii de natură financiară (care au fost acceptate de persoană la momentul interviului şi negociate) soluţiile oferite de specialistul care aplică testele psihologice nu pot conduce decât la succesul recrutării.
În cazul unui eşec motivele sunt multiple, însă managerul ar trebui să reflecteze serios la cele ce ţin de el.
Pentru că sigur sunt.
Şi motivaţia principală pentru care ar trebui să mediteze este că echipa se compune din oameni, din individualităţi, iar acei oameni, după cum îi ai şi îi păstrezi, asigură succesul atât companiei cât şi ţie ca manager. Şi mai asigură un lucru ... liniştea ta sufletească, că nu eşti sabotat.
THINK BIG!
Spor la analizat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)