miercuri, 27 ianuarie 2010

Strict profesional - ACB în 12 reguli

Nu am mai scris de mult despre Analiza cost beneficiu. În schimb am mai scris analize cost beneficiu pe domenii variate: transport, centre de afaceri, centre de agrement, locaşuri de cult.

Din experienţa acestor analize voi prezenta o serie de elemente pe care la un moment dat le-am mai surprins, dar care nu strică să le repet. Sper să vă fie de folos, nu numai pe plan profesional ci şi în plan personal:

1. Obiectivele proiectului trebuie foarte clar stabilite şi înţelese. Pe baza obiectivelor vor fi stabiliţi indicatorii de indeplinire a acestora, care se consituie în inputuri în analiză.

2. Informarea este foarte importantă. Există studii diverse care uşurează mult lucrul în cazul determinării beneficiilor şi costurilor economice.

3. Entitatea implicată în proiect, respectiv beneficiarul, trebuie "storsă" de informaţii pentru a înţelege cât mai bine contexul în care va fi implementat proiectul şi pentru a justifica necesitatea acestuia, dar şi pentru a demonstra că acesta îşi poate "permite" acest proiect.

4. Pentru completarea necesarului de informaţii cu informaţii specifice solicitaţi studii de marketing, analize de piaţă, studii de trafic, studii de fezabilitate, studii de mobilitate, studii referitoare la capacitatea financiară a solicitantului de a susţine investiţia (inclusiv cu contactarea băncilor cu care va colabora beneficiarul pentru finanţarea proiectului).

5. Stabiliţi-vă foarte clar structura de costuri şi de venituri care vor fi generate de proiect şi identificaţi sursele de informaţii necesare pentru cuantificarea monetară a acestor elemente.

6. Creaţi-vă modelul financiar într-un program de calcul tabelar prin stabilirea de legături între elementele de input şi cele de output, pentru a vă uşura munca. Dacă modelul este impus de finanţator, transpuneţi-l electronic într-un astfel de program.

7. Fiţi foarte expliciţi în ceea ce priveşte datele utilizate în analiză. Faceţi trimiteri prin note de subsol către sursa datelor folosite şi asiguraţi-vă că utilizaţi date cât mai recente posibil. Dacă nu exită date recente, asiguraţi comparabilitatea datelor raportate pe perioade diferite de timp (se poate utiliza rata inflaţiei sau deflatrorul PIB, etc).

8. Prezentaţi foarte clar modul de lucru prin inserarea în analiză a uni capitol de Informaţii generale (ex. moneda in care se realizează analiza este ...., analiza se va realiza în preţuri .... constante/curente, orizontul de analiză este de ........ format din ...... ani investiţionali şi ........ ani operaţionali, etc.)

9. Asiguraţi-vă că analiza respectă recomandările făcute în diverse ghiduri sau anexe la ghid care fac trimitere la modul de realizare a ACB, în funcţie de tipul de proiect.

10. În cazul în care pe lângă ACB mai trebuie făcute şi previziuni financiare ale bilanţului, contului de profit şi pierdere şi cash flow-ului, informaţi-vă din literatura de specialitate de metodele de realizare a acestor previziuni (cărţi de Analiză financiară, Diagnostic financiar, Contabilitate).

11. Pentru analiza de risc şi senzitivitate puteţi utiliza soft-uri specializate care pot fi identificate la o simplă căutare pe internet (în limba engleză). Unele sunt gratuite ca add-in-uri la excel, altele sunt contra cost. Fiecare după buget.

12. Nu strică să plasaţi strategic, la finele analizei o bibliografie, iar la începutul ei o copertă şi un cuprins.

Acestea fiind spuse, Spor la analizat!

PS: Şi o serie de postări mai vechi legate de ACB, cu aplicare în acestă postare:

http://econotricks.blogspot.com/2009/07/analiza-cost-beneficiu-si.html

http://econotricks.blogspot.com/2009/07/acb-si-statistica.html

http://econotricks.blogspot.com/2009/06/reteta-unei-acb-reusite.html

http://econotricks.blogspot.com/2009/09/analiza-cost-beneficiu-si-piata.html

THINK BIG!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu