În sfârşit un pic mai liber "în cuget şi în simţiri". Nu că nu aş fi fost aşa şi până acum, dar simţirile şi cugetul s-au limitat la munci.
Vă promiteam în postarea anterioară escaladarea titlului de mai sus şi de fapt la ce se referă el. Pe foarte scurt, se reduce la mintea umană.
Pe larg, totul a început de la două cărţi pe care le-am citit pe nerăsuflate în aceste trei săptămâni. Prima este "Simbolul pierdut" scrisă de Dan Brown şi cea de a doua "Tigrul Alb" scrisă de Aravind Adiga. Primul american, al doilea indian. Primul scriitor cu normă întreagă, al doilea jurnalist. Primul, unul dintre cei mai de succes scriitori contemporani din punct de vedere al cărţilor vândute, cel de-al doilea laureat cu premiul Cea mai buna carte in Marea Britanie în 2008, pentru acest roman.
Dincolo de diferenţele dintre cei doi, dar şi a subiectelor abordate în cele două cărţi, ambii au un numitor comun. Coloana vertebrală a celor două cărţi este fiinţa umană şi capacitatea acesteia de a realiza lucruri extraordinare, în situaţii mai mult sau mai puţin extreme.
Nu am de gând să vă răpesc din plăcerea cititului şi de aceea nu am să vă povestesc nimic din acţiunea romanelor. Singurul lucru la care vreau să mă refer este "fiinţa umană" tratată în cele două romane din toate punctele de vedere posibile.
În linii mari, evoluţia fiinţei umane poate fi imaginată ca o piramidă. Din momentul naşterii, care reprezintă baza acestei piramide, omul începe să acumuleze şi să aşeze strat peste strat, experienţe. Prima gură de aer, primul ţipăt, prima imagine, prima gură de mâncare ... toată viaţa omului este marcată de prime experienţe care îl formează, îl definesc şi îl însoţesc de-a lungul şi de-a latul acestei aventuri. Mulţimea acestor noi experienţe arată pe scara timpului tot ca o piramidă. Ceea ce la început seamănă cu o avalanşă, treptat se transformă într-o ninsoare care cade lin asupra omului, desăvârşindu-l.
Şi când mă refer la om, mă refer în principal la mintea umană, aceasta fiind sticluţa în care se păstrează esenţa tare. Mintea umană are capacităţi nebănuite şi de curând, studiul acesteia, a scos la lumină o mică parte din ce poate face ea.
Romanul "Simbolul pierdut" vorbeşte de un mesaj care, din punctul de vedere al celor pentru care religia nu se discută ci se execută, este considerat erezie, însă ideea că prin intermediul capacităţii tale intelectuale poţi întradevăr descoperi dumnezeul din tine, mi se pare cât se poate de reală.
Celălat roman "Tigrul Alb" pune în discuţie acelaşi lucru, respectiv linia subţire între omul-animal măcinat de instincte şi omul-intelectual, măcinat de idei.
În rest rămân cele câteva sute de pagini care merită pe deplin citite şi digerate.
THINK BIG!
Spor la analizat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu