joi, 3 decembrie 2009

Externalităţi rutiere

Săptămâna trecută Banca Mondială a dat publicităţii un raport cu privire la siguranţa călătoriilor cu autovehiculele, intitulat sugestiv "Moartea pe roţi". Titlul e destul de dur, însă parcurgând raportul se poate vedea de ce este cel mai potrivit pentru o astfel de prezentare.

Voi prezenta pe scurt, din sumarul executiv al acestui raport principalii factori de risc pentru leziunile din traficul rutier. Citând raportul, acestea sunt:

-Trăsăturile de proiectare a drumurilor, inclusiv cele care expun utilizatorii vulnerabili de drumuri atunci când interacţionează cu traficul (spre exemplu, din cauza lipsei intersecţiilor sau trotuarelor).
-Lipsa unei reglementări şi aplicări efective a stării obligatorii a automobilului, educaţiei şi instruirii conducătorului automobilului, şi comportamentelor riscante.
-Comportamentul conducătorului auto: viteză excesivă; nepăsare; consumarea alcoolului şi conducerea automobilului; neutilizarea centurilor de siguranţă, căştilor şi altui echipament protejator şi utilizarea telefoanelor mobile, în special scrierea mesajelor.

Un alt aspect interesant surprins în acest raport este cel legat de costurile accidentelor rutiere, calculate la preţuri din 2008, adică cele mai recente valori existente din câte ştiu.

Pentru a nu omite ceva, am să redau mai jos paragraful complet legat de aceste costuri aşa cum apare el în acest raport:

"Epidemia LTR are efecte negative asupra indivizilor, societăţii şi bugetelor pentru sănătate.În întreaga lume, costul decesurilor şi leziunilor întrafic este estimat la circa 1% din Produsul Naţional Brut în ţările cu venit mic, 1,5% în ţările cu venit mediu şi 2% în ţările cu venit înalt. Costurile totale pentru guverne depăşesc suma de 500 miliarde USD pe an. În EAC cele mai mari costuri sunt în economiile mari cu populaţii destul de mari: Rusia (34 miliarde USD pe an), Turcia (14miliarde USD), Polonia (10 miliarde USD) şi Ucraina (5 miliarde USD). Pe lângă decesul şi disabilităţile în urma accidentelor rutiere, starea periculoasă a drumurilor limitează mobilitatea cetăţenilor şi oportunităţile de a duce un mod de viaţă sănătos şi activ, agravând riscul dezvoltării unor boli ne-infecţioase, cum ar fi bolile cardiovasculare şi diabetul şi contribuind la creşterea ratelor de obezitate."

Şi ca o ultimă informaţie necesară, în România, costul economic al unui accident/persoană decedată, în dolari din 2008 este de 888.860$.

Raportul prezentat de Banca Mondială îl puteţi citi în întregime aici:

DeathOnWheels_FullReport


THINK BIG!

Spor la analizat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu